Cum să îți alegi rucsacul potrivit?

Noțiuni generale

Producătorii de rucsacuri se străduie, ca produsele lor să îți asigure cel mai bun confort posibil și cea mai mare libertate în mișcare. Noi te învățăm cum să îți reglezi rucsacul și cum să împachetezi eficient.

MĂRIMEA POTRIVITĂ

Mărimea rucsacilor se definește prin volumul lor în litri. Întotdeauna acest lucru este subiectiv, dar în decursul anilor s-a cristalizat următoarea scală care sugerează mărimea recomandată în funție de activitățile pe care ți le propui.


SPATE PERSONALIZABIL


REGLAJELE RUCSACURILOR DE TREKKING

Dacă ai deja o idee de volumul rucsacului pe care-l vei alege, următorul pas ar fi să alegi cel mai simpatic, totodată modelul cu funcțiile cele mai potrivite ție. Este important de exemplu să îți alegi rucsacul Osprey în funcție de înălțimea ta. Pe lângă mărimea potrivită, este esențial să îți reglezi bretelele. Chiar și greutăți mai mici, până la 10 kg pot fi incomode în cazul în care nu îți este rucsacul reglat bine după spate. Te rugăm să consideri următoarele aspecte în reglajul rucsacului:


  • Greutatea trebuie să stea în proporție de aprox 65% pe centură
  • Bretelele de umeri trebuie să urmărească exact linia omoplatului și a umerilor
  • Centrul de greutate al rucsacului trebuie să fie cât mai aproape de panoul din spate


Reglajul pe spate se face cel mai bine dacă pui cca 8-10 kg greutate în rucsac.


Reglează bretelele de umeri (2)(3) în așa fel, încât să nu ai spațiu între bretea și omoplat, după care întinde chingile de stabilizare (4) care leagă umerii de rucsac. Dacă conectezi breteaua de piept și întinzi unpic chinga(5),  vei vedea că rucsacul stă mult mai stabil.



La rucsacii mai mari de tură, nu numai bretelele și chingile sunt reglabile ci și lungimea spatelui. Cel mai important reglaj aici este cel care definește înălțimea la care sunt prinse bretelele de umeri. Dacp ți-ai setat chingile și bretelele principale, urmează cele de stabilizare de la umeri și centură.



Dacă nici așa nu s-ar mula bine rucsacul pe spate, atunci returnează-l și alege-ți alt model, specificând locul unde ți s-a părut incomod. Majoritatea producătorilor oferă mai multe mărimi dintr-un model de rucsac. Colegii noștrii te ajută cu plăcere pentru întrebări adresate prin e-mail, telefon, sau în rubrica mențiuni a comenzii. Ghid de returnare aici >>


Ce e de făcut, dacă ai mai multe bagaje decât îți încap într-un  rucsac? E simplu, ia cu tine un rucsac mic și ia-l invers, pe piept. Știm că arată unpic carachios la prima vedere, dar este o soluție practică, care îți asigură un centru de greutate foarte bun. Este o soluție mult mai bună decât să agheți lucruri de rucsac care se văr bălăngăni la orice mișcare.

Dacă nu intenționezi să ataci jungla și pleci în excursie în loc civilizat, rucsacii noștri de tură care se pot utiliza ca geamantane cu rotile sunt excelenți pentru așa ceva.


FUNCȚII


Rigidizare

Cu excepția rucsacilor mai mici de oraș, toate modelele au vreun fel de rigidizare în panoul de spate, chiar dacă nu este vizibilă. Aceasta poate fi o placă din spumă sau plastic(1), un cadru cu sau fără plasă (2) sau sistem în tensiune din oțel, fibră de carbon sau alt material (3). Funcția elementelor de rigidizare este de a menține forma rucsacului, în special în contact cu spatele.



Ventilație



Producătorii utilizează2 sisteme principale de ventilație la rucsaci. Modelele cu rigidizare interioară și panouri din spumă în contact cu spatele dispun de canale prin care poate circula aerul în timp ce mergi, iar modelele cu rigidizare exterioară au un spațiu liber între bările tensionate, acoperite de regulă cu plasă și materialul rucsacului.


Curiozități

Mai multe modele de rucsaci Osprey au centurile și/sau bretelele termoformabile. Acestea încălzite în cuptor se muleză exact pe dimensiunile umerilor și șoldurilor tale.

Mai mulți dintre producătorii noștri s-au gândit la crearea rucsacilor speciali de damă! Acele modele sunt proiectate special după formele tipice ale anatomiei feminine (centură mai lată, bretele de umeri mai curbate, etc)  Dar nu în ultimul rând, sunt colorate diferit, mai atractiv și mai elegant. Majoritatea modelelor sunt marcate cu o floare pentru diferențiere mai ușoară.

ÎMPACHETARE PRACTICĂ

La crearea rucsacilor moderni s-a luat în considerare faptul, că de multe ori ai nevoie de lucruri care sunt așezate adânc. La rucsacii vechi, trebuia să despachetezi tot pentru a ajunge la obiectul respectiv. Rucsacii moderni sunt dotați cu fermoare laterale sau pe mijloc, pentru a putea accesa obiecte din interior sau îndesate la spate. Dotările noi cuprind și extra-buzunare, compartimente cu plasă, bucle și chingi pentru echipament, precum și inele sau elasticuri speciale pentru GPS , telefon sau Mp3 player. O funcție utilă este și carabiniera pentru portchei, cu care nu trebuie să scormonești pe fundul rucsacului după chei când ai ajuns acasă în fața ușii și ai nevoie urgent la baie.

Bretelele de umeri pot conține buzunare cu plasă sau alte facilități pentru echipament electronic, pe fața rucsacului pot fi benzi elastice pentru fixarea unui polar sau pelerine de ploaie, și în lateral poți găsi buzunare pentru bidon.

Centrul de greutate

Am amintit deja mai sus de centrul de greutate, acum a sosit momentul să dezvoltăm ideea. Compatrimentul inferior este de regulă destinat sacului de dormit. În compartimentul ptrincipal trebuie să avem grijă, să așezăm obiectele mai grele lângă spate, iar cele mai ușoare (gen haine) spre exterior. Trebuie să ai grijă deasemenea să nu ajungă centrul de greutate prea sus, acesta te poate răsturna dacă te afli pe poteci dificile de munte.

Sfat! Poți jongla puțin cu centrul de greutate în funcție de tipul turei sau dacă ai de mers în sus sau în jos.

ALTE CONSIDERENTE

Rezervorul de hidratare (apă)

În toate rucsacurile moderne, indiferent de mărime se găsesc buzunare speciale în care încape un rezervor de 1, 2 sau 3 litri. Compartimentul special este însoțit de un set de fante și bucle prin rucsac și pe bretele, pentru a conduce apa la tine printr-un furtun flexibil. Unele modele sunt dotate cu rezervor, altele au ca accesoriu oțional. Rezervoare aici>

Buclele de fixare, chingi de compresie

Salteaua din spumă se poate fixa cu ajutorul chingilor de rucsac. Tot acolo, sunt bucle elastice pentru bețe de tură, eventuale bucle sau cârlige pentru schiuri sau placă și buclele de piolet. Chingile de compresie se pot strânge când vrei să scazi volumul rucsacului, dacă echipamentul din interior nu poate umple complet spațiul, sau este ușor și voluminos.

Husa de ploaie

Exteriorul rucsacilor este hidrofobizat, dar cusăturile și fermoarele doar la unele modele sunt impermeabile. În caz de ploaie sănătoasă este recomandată folosirea huselor de ploaie. Acestea se pot cumpăra opțional sau la unele modele sunt încorporate într-un buzunar pe partea inferioară. Aceste huse sunt foarte practice dacă trebuie să îți așezi rucsacul în loc murdar, sau ai de mers mult în teren foarte prăfuit. Huse de ploaie aici>


RUCSACURI SPECIALE


Modele similare, cu diferențe în funcții ascunse. Aceste funcții îți vor fi utile în sportul practicat.

Rucsacurile de alergare montană și rucsacurile pentru ciclism montan trebuie să posede 3 caracteristici principale:

  • să fie ușori,
  • să stea foarte fix, lipiți pe spate
  • să fie dotați cu rezervor de hidratare.

Aceste modele trebuie să fie joase pentru a nu modifica centrul de greutate, bretelele sunt subțiri și necăptușite de regulă. Unele modele dispun însă de sisteme de rigidizare foarte ușoare pentru sporirea confortului.

Modelele pentru ski-touring și escaladă deasemenea au diferențe minore la aspect față de rucsacurile medii, dar în funcții ascund surprize. Sunt dotați cu buzunare speciale pentru lopată și sondă de avalanșă, sunt dotați sau accesorizabili cu sisteme de Airbag pentru pericol de avalanșă. Alte funcții ale acestor modele sunt cârligele și sistemele speciale de fixare pentru plăci sau schiuri, precum și buzunarele speciale penru colțari. Aceste modele pot fi tip sac, sau cu fermoar în formă de U. Unele modele pentru freeride nu conțin buzunare sau bucle în exterior pentru a nu se agăța în crengi.