
Vâslește întotdeauna în siguranță
- Ia cu tine vestă de salvare sau dispozitiv de înot
- Doar unele modele de veste de salvare sunt potrivite pentru SUP. Modelele cu un guler mare, gonflabil sau umplut cu spumă, pot restricționa câmpul vizual și pot fi inconfortabile. O vestă de salvare, dacă nu este purtată, ci așezată undeva pe SUP, nu poate salva vieți. Purtați o vestă care să fie confortabilă și care poate fi purtată pe distanțe lungi fără să vă dezechipați.
- Dispozitivele de flotabilitate îndeplinesc o funcție similară, dar nu sunt clasificate corespunzător. Cu toate acestea, funcția unei veste de salvare este de a vă menține capul deasupra apei, a dispozitivului de flotabilitate, să vă țină în viață în diverse condiții care se ivesc.
- Dacă aveți întrebări despre vestele de salvare, nu ezitați să contactați echipa Mountex.
- Veste de salvare găsești aici
Ce să iei cu tine într-o tură de SUP?
- Dacă mergi într-o tură mai lungă de SUP, nu uita un sac impermeabil. Poți depozita îmbrăcăminte de schimb, GPS, apă sau alimente în acesta.
- Crema de protecție solară este utilă, deoarece reflexia apei poate provoca arsuri destul de grave, mai ales dacă vremea e bună și vâslești în soare puternic.
- Hidratarea este importantă, ia întotdeauna apă dacă intenționezi să fie ieșirea mai lungă de o oră. Toate drumurile se fac dus-întors, ține cont de acest lucru.
- Cea mai simplă mâncare pentru drumeții este un sandwich. Dacă intenționezi să iei cu tine ciocolată sau alte dulciuri, alege-ți ceva care nu face firimituri. Batoanele și băuturile energizante sunt recomandate sportivilor. Dacă recurgi la asemenea energizante, nu testa primul baton energizant la prima ieșire cu SUP-ul, ci la o alergare scurtă în apropierea casei, pe o pistă sau într-un alt loc sigur.
- Organizează prieteni să mergeți împreună. În cazul în care ar păți careva ceva, vă puteți da prim ajutor reciproc, vă puteți ajuta în orientare sau puteți să vă ajutați sau chiar și susțineți reciproc dacă careva obosește mai tare.
- Nu uita o lesă pentru SUP. Lesa te ajută să nu îți pierzi SUP-ul în caz de vânt, dar îți și poate salva viața dacă este furtună, să te poți reîntoarce ușor pe placă.
- Nu uita vesta de salvare (sau dispozitivul de înot)
Cum să pompezi, când umpli SUP-ul cu aer?

Atașează pompa cu SUP-ul prin furtun
Pune pompa Titan Pump pe sol drept, lângă SUP. Poziționează-te cu picioarele pe pedalele de la pompă, prinde mânerele și apasă pe ele în jos. Ridică-le și repetă.

Flexează-ți genunchii
Pentru a pompa eficient, folosește greutatea corpului prin flexarea genunchilor și pompează cu mâinile drepte. Astfel nu vei obosi repede. Strânge puțin cu picioarele pompa, dacă nu se mișcă corpul acesteia, vei fi și mai eficient.

Pomparea la presiuni mai mari
Pompa Titan II este dotată cu un opritor, care decuplează sau cuplează al doilea cilindru din pompă. Desfă dopul roșu pentru a decupla, pune-l în suportul special, și continuă să pompezi.

Presiunea în SUP
SUP-urile se umflă la presiuni între 18 și 20 PSI (este afișată pe manometrul pompei) Cu cât e presiunea mai mare, cu atât SUP-ul este mai rigid și reacționează mai bine la viraje, are performanță și viteză mai bună.
Cum să umfli SUP-ul?

1. Desfiletează căpăcelul de la valvă în direcția opusă a acelor de ceasornic

2. Verifică pin-ul din centrul valvei să fie în poziție exterioară. În cazul în care ai dubii, apasă și vezi dacă revine.

3. Atașează furtunul la muștiucul pompei și verifică opritorul pentru presiuni mari să fie conectat la loc.

4. Conectează celălalt capăt al furtunului la valva SUP-ului, rotind ușor până se așează în valvă. Începe să pompezi.

5. După câteva pompe, vei vedea că începe să fie mai dificil, de la presiunea de 8-10 PSI poți deconecta opritorul pentru a decupla un cilindru.

6. Nu uita să înșurubezi căpăcelul ventilului.
Dezumflarea SUP-ului se face desfăcând căpăcelul de la ventil, se apasă pe pinul din mijlocul ventilului rotind ușor spre dreapta, unde are o poziție de blocat pe deschis. Atenție, la început aerul șuieră puternic și iese cu presiune mare!
Cum să rigidizezi SUP-urile cu sistem RSS Battens

Umflă SUP-ul doar puțin, cca 5 PSI, verifică să fie moale și maleabil

Introdu rigla de rigidizare RSS în buzunarul special de pe lateralul SUP-ului, pe o parte și pe cealaltă. Împinge până poți cu mâna.


Prinde eticheta specială pentru tracțiune și tracționează de riglă până intră de tot în buzunar.
Atașează eticheta de tracțiune pe zona cu scai de pe SUP. Repetă procedura pe partea opusă.
Cum să împachetezi SUP-ul în geanta de transport?

Rulează SUP-ul de la pupă spre provă, punând pompa la mijloc

După rulare, ține strâns board-ul până strângi breteaua de siguranță

Pune SUP-ul rulat în geantă și închide catarama de siguranță, după care ridică marginile genții.

Pune accesoriile lângă SUP-ul rulat cum ar fi furtunul de la pompă, padela și altele ce mai ai, după care trage fermoarul în D

Rotește geanta pe spate și desfă de sub clapete bretelele, în cazul în care trebuie să duci bagajul în spate

Reglează bretelele la lungime și prinde înapoi clapetele cu scai de sub care le-ai scos.
Cum să desfaci și să verifici ventilul SUP-ului?

1. Desfă capacul de la valvă rotind în sensul opus ceasornicului

2. Pune cheia pe ventil și rotește valva din interior, pentru a-l scoate

3. După ce ai destrâns valva, poți utiliza capacul pentru a-l desface ușor și rapid

4. Verifică dacă inelele de etanșare sunt intacte și la locul lor

5. Rotește valva în direcția acelor de ceasornic cu ajutorul capacului, fii atent să se rotească ușor, să fie pe filet

6. Strânge ventilul cu cheia din kit. Se strânge ușor, până simți că a ajuns la capăt filetul. Nu se strânge foarte tare!
După strângerea ventilului, verifică etanșeitatea. Pompează aer în SUP (aprox 5 PSI) și pune cu apă cu puțin săpun. Dacă scapă aer, va face bulbuci. Dacă apar bulbucii, strânge mai mult ventilul cu cheia.
Cum să îdrepți Skeg-ul (înotătoarea), dacă ai model cu skeg-uri fixe?

Se poate întâmpla ca de la transport sau depozitare să ți se strâmbe skeg-urile

Ai nevoie doar de apă fierbinte, apă rece, o bandă adezivă și o cârpă

Întoarce board-ul pe o latură și toarnă încet apă fierbinte dintr-un fierbător de apă sau alt recipient peste skeg-ul strâmb

Întoarce board-ul pe spate și îndreaptă cu mâna skeg-ul proaspăt încălzit, care e maleabil, apăsând ușor

Fixează Skeg-ul cu bandă adezivă de laterala board-ului și lasă-l la răcit

În cazul în care te grăbești, toarnă apă rece peste Skeg-ul îndreptat și răcește-l complet
În cazul în care ai mai multe skeg-uri pe board, această manevră se repetă la fiecare.
Primii pași în a vâsli cu SUP-ul

Reglează-ți padela!
Pune palma deschisă deasupra capului și capătul degetului îți va arăta cât de lungă trebuie să fie padela. În mod normal cca 16 cm peste înălțimea ta!

Stai pe picioare!
Cu fața spre pupă (vârful SUP-ului) distanțează picioarele la nivelul umerilor, pune o mână pe capătul cozii pe mânerul T, iar cealaltă la un umăr distanță pe coadă. Ține-ți genunchii ușor flexați, privirea înainte și încearcă să îți păstrezi echilibrul.

Încearcă să vâslești!
Pune pana padelei în paralel cu picioarele tale în apă, cu circa lungimea unui braț înaintea nivelului picioarelor. Trage spre în spate, paralel cu SUP-ul, păstrându-ți mâna de pe mânerul T și totodată pana padelei perpendicular pe acesta.

Prima curbă!
Pune padela în apă cu pana perpenddiculară pe SUP și trage spre pupă (față) pentru a te roti într-o direcție sau spre provă (spate) pentru a te roti în cealaltă.
Întreținerea echipamentului
- SUP-ul tău este fabricat din materiale ultra durabile și rezistente. Dacă dorești să îl utilizezi mulți ani, te rugăm să iei în considerare următoarele indicații.
- Nu lăsa SUP-ul în soare dacă nu îl utilizezi
- Nu lăsa SUP-ul zile întregi expus la intemperii sau UV, încearcă să îl protejezi, pune-l la umbră sau sub un acoperiș
- Dacă nu îl utilizezi în cursul săptămânii dar nu trebuie să îl transporți, dezumflă-l parțial, nu îl lăsa la presiune întreagă să stea perioade lungi. Când ai nevoie, cu câteva pompe îl poți umfla rapid la presiunea normală.
- Întotdeauna după folosință se șterge de apa sărată, murdărie, noroi etc și se pune la uscat la umbră, într-un loc bine ventilat
- Pentru spălare și ștergere, utilizează o cârpă umedă apoi una uscată
- Noroiul uscat se înmoaie și se șterge cu apă în abundență, nu freca materialul cu perie!
- Chiar și padelele se spală și se șterg de apă. Folosește o cârpă umedă pentru a șterge padela.
Depozitarea pe timp de iarnă sau perioade lungi
- Evită depozitarea pe și lângă obiecte tăioase sau ascuțite. SUP-urile sunt bine realizate, dar nu indestructibile.
- Depozitează SUP-ul întotdeauna doar dacă e uscat.
- Depozitează SUP-ul întotdeauna dezumflat complet sau aproape complet. Nu îl lăsa sub presiune.
- Caută un loc de depozitare uscat, ferit de soare, ferit de temperaturi extreme. (pod, beci, cameră depozitare)
- Pentru reziduuri de sare sau murdărie șterge exteriorul cu o cârpă udă și cu săpun, după aceea cu o cârpă uscată.
- NU rula niciodată SUP-ul când îl depozitezi. Încearcă să îi găsești un raft unde încape întins fără să fie pliat sau rulat. Dacă nu ai loc, încearcă să îl rulezi lin și nu foarte strâns, altfel decât rularea pentru transport, ca pliurile să nu cadă în același loc. Ia în seamă, că plierea poate lăsa urme care nu se mai pot remedia. Aceste urme nu fac parte din garanție!
Pentru alte detalii și instrucțiuni, urmărește canalul Red Paddle co. pe Youtube, Facebook, sau pagina www.redpaddleco.com