Una dintre cele mai esenţiale componente din garderoba celor care practică sporturi outdoor este îmbrăcămintea tehnică de bază.
În special în sporturile care generează multă transpiraţie, acest strat de corp tehnic (base layer) creşte confortul termic în mare măsură, ceea ce pe termen lung se manifestă în performanţă. În sistemul de echipare funcţional, stratul de bază are rolul de a îndepărta transpiraţia de corp, stratul intermediar (Thermal Layer) de izolaţie termică, iar stratul exterior (Outer Shell) are rol de protecţie împotriva intemperiilor.
Este important să evităm prezenţa umezelii şi a transpiraţiei în contact cu pielea pentru că poate cauza răcire rapidă, creând o senzaţie neplăcută de răcoare umedă. Din acest motiv, rolul îmbrăcăminţii tehnice de bază este evacuarea transpiraţiei de pe suprafaţa pielii, apoi pe partea exterioară evaporarea acesteia şi uscarea rapidă. Pe vremuri era suficient folosirea unui strat inferior care avea rolul de a absorbi transpiraţia. Bumbacul era materialul ideal pentru aceasta. Marele defect al bumbacului este faptul că reţine umiditatea absorbită şi se usucă foarte greu. În urma scăderii performanţei sau a unor opriri din activitate, bumbacul va forma un strat rece şi umed în contact cu pielea.
Evoluţia industriei uşoare a făcut posibilă dezvoltarea unor fibre sintetice care conduc umiditatea fără a o absorbi. Ţesăturile realizate din aceste fibre sunt neutre în contact cu pielea şi nu provoacă iritaţii. Pe lângă folosirea fibrelor menţionate, se foloseşte şi o tehnică aparte de ţesut, cu o microstructură specială unde buclele au mărimi diferite şi formeză o pâlnie cu capătul larg spre exterior, folosind fenomenul de capilaritate pentru îndepărtarea transpiraţiei şi facilitarea uscării.
Producătorii dispun de o gamă din ce în ce mai largă din această categorie de haine. În funcţie de materialele folosite în stratul de bază , polipropilenă vreo formă modificată a acesteia în cele sintetice, sau îmbrăcăminte funcţională naturală din fire de lână Merinos, aceste haine pot avea mici diferenţe de funcţionalitate.
Cele mai răspândite sunt cele subţiri, lipite de corp şi elastice, care sunt folosite în exclusivitate pentru evacuarea transpiraţiei. Tot aici putem încadra şi acele haine care sunt mai groase, care deasemenea posedă caracteristici de evacuare a transpiraţiei, dar datorită grosimii lor pot fi purtate şi ca strat intermediar
Pentru cei care preferă îmbrăcămintea de corp naturală, hainele pentru stratul inferior oferite de firma Icebreaker oferă soluţia ideală, performantă şi funcţională, produsă din ţesături fine din lână Merinos din Noua Zeelandă. Deşi sunt mai puţin performante ca firele sintetice în evacuarea umidităţii şi viteza de uscare, în caz de folosinţă îndelungată, în aceste tipuri de haine apar mai târziu mirosuri neplăcute, făcând posibilă folosirea lor mai multe zile consecutive fără spălare. Din punctul de vedere al confortului termic, sunt ideale oferind o senzaţie plăcută în vreme calduroasă şi păstrând căldura cu eficienţă mai mare decât cele sintetice din aceeaşi categorie, în mediu rece.
Aplicaţii recomandate: ciclism în oraş, călătorii, ture de caiac-canoe, excursii uşoare, purtare mai multe zile, ture de trekking, coborâre schi, ture uşoare de schi, patinaj.
Îmbrăcămintea de corp sintetică este mai performantă în evacuarea umidităţii şi viteza de uscare decât cea naturală. Din acest motiv acest tip de haine, din stratul inferior sunt recomandate pentru sporturi mai intensive, care necesită mişcare mai energică. Pot prezenta mirosuri neplăcute în timp mai scurt decât cele naturale. La aceeaşi grosime au caracteristici mai slabe de retenţie a căldurii corporale decât îmbrăcămintea de corp naturală.
Aplicaţii recomandate: ciclism rutier sau montan, excursii extreme, speologie, alpinism, alergare intensivă sau marathon, ture de schi mai lungi.